Iubirea Ta…
Iubirea Ta, o Doamne mare,
E mai presus de-orice comori.
Când mă gândesc l-a Ta iertare
Mă copleşeşte harul care
L-ai revărsat şi-azi, chiar din zori.
E mai presus de-orice comori.
Când mă gândesc l-a Ta iertare
Mă copleşeşte harul care
L-ai revărsat şi-azi, chiar din zori.
Iubirea Ta, o Tată bun,
E ocrotirea mea întruna.
În orice ceas aş vrea să-Ţi spun
Din inimă, că mă supun
Şi sunt al Tău pe totdeauna.
Iubirea Ta, o Duh Preasfânt,
E mai curată şi mai sfântă
Decât orice pe-acest pământ,
Mai dulce ca orice cuvânt,
E mai frumoasă şi mai blandă.
Iubirea Ta, Mire iubit,
E bucuria ce-o trăiesc,
Ce nimeni nu a dăruit,
E-un dar măreţ, nepreţuit.
Eu Te aştept şi Te iubesc…
Amin!
A fost cândva un staul…
A fost cândva un staul…
Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
o grotă de blestem.Păstorul fără grijă
plecase pe poteci…
Dormeau pe sub păianjeni
ciorchini de lilieci.O rază de lumină
nu pătrundea din cer.
De zgură era ziua
şi nopţile, de fier.Alunecau culbecii
pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred
se-nghesuiau bureţi.Dar într-o noapte… îngeri
cântară la zenit.
Şi parcă, printre stele,
o stea a răsărit…Şi, nu ştiu cum, deodată
veneau lumini de zori;
iar fânul era proaspăt
şi mirosea a flori.Zburară liliecii
şi beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
cu îngerii de sus…Dar iată, într-o parte
privirile mi-arunc
şi văd sclipind o iesle
şi-n ieslea mea… un Prunc…Veniţi, veniţi, voi îngeri,
păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi magi ai vremii,
căci vremea-i de minuni!Şi-pentru-a câta oară? —
slăviţi pe Dumnezeu!
Căci Pruncul e acelaşi,
iar staulul… sunt eu.
Pe mijlocul cararilor neprihanirii
Pe mijlocul cărărilor neprihănirii
Nu-s chefuri, sau petreceri cu dezmaț
Dar sunt plăceri ce-ntrec puterea firii
De-a înțelege ce-i ferice și ospăț
Acolo-s oaspeții cei mai de seamă
Sunt stările de sus și dreptul sfânt
Sunt sfinții cei aleși, nu cei din ramă
Și-nțelepciunea pură, din Cuvânt.
Pe-acolo nu-s cei ce se dau în lături
Să prindă-n zbor vreun bine trecător
Ci, doar aceia ce cu Crist alături
Adună-n taină veșnicul popor.
Acolo-s bucurii ce-n preț și-n slavă
Nu cântăresc nimic pentru pământ
Dar melodii cerești într-o octavă
A notelor cântate-n cerul sfânt.
Acolo nu-s băieți și fete
Ce-adună-n minți prin ochi viclean
Vorbiri ușoare și priviri șirete
Născute-n inimi goale, de dușman.
Ci, sunt doar sfinți lăsând pe cale
Miresme ‘nalte, doruri strânse-n greu
Iubiri nu-n chefuri pline de culoare
Ci-n nestemate pentru Dumnezeu.
Pe mijlocul cărărilor neprihănirii
Aș vrea și eu mereu să fiu
Să-nvăț din plin cărările iubirii
Și-a-nsemnătății stărilor de fiu
Căci nu ne-a scos dintre noroaie
Părintele, prin dulce harul Său
Să ne întoarcem iarăși la gunoaie
Să-ntoarcem binele-I trăind în rau.
…
[12.10.2009, Hateg]
Epistola soborniceasca a lui Iuda
-imaginata in versuri-
Iuda, rob al lui Cristos, al lui Iacov frate
Catre cei ce sunt chemati din a lor pacate
Catre cei ce sunt iubiti in slavitul Tata
Si pastrati pentru Cristos, sus in cer, odata:
Indurare va doresc, pace si iubire
Sa primiti ca dar ceresc, tainic, spre zidire!
Ganduri multe mi-am ales, sa va scriu o carte
Despre-al mantuirii har, ce-l aveti ca parte
Si, pe cand cautam dorind, cu tot dinadinsul
Iata, m-am vazut silit sa ii schimb cuprinsul
Si va scriu, sa va indemn, cat mi-e cu putinta
Frati iubiti: sa va luptati lupta de credinta!
A credintei ce s-a dat pentru totdeauna
Ca luptand sa o pastrati, spre-a primi cununa
Fiindca, iata, noi traim vremea cea din urma
Printre voi s-au strecurat oameni rai, in turma
Oameni neevlaviosi, scrisi pentru osanda
Unii oameni fara rost, care stau la panda
Si cand timpu-i hotarat si ales anume:
Schimba harul in desfrau si Cuvantu-n glume
Si in fapte, si-n trairi, pline de ruine
Pe Cristos tagaduiesc, cum ca nu mai vine
El e Singurul Stapan, ce-L avem in lume
Si ni-e Domn – Isus Cristos si iubitu-I Nume
…
Iar, macar ca stiti si voi, pentru totdeauna
Vreau sa va-amintesc, pe rand, una cate una –
Pilde cu invataturi, date lumii vechi
Sa le-aveti ca marturii sfinte in urechi:
Iata, Domnu-a izbavit, pe poporul Sau
Din Egiptul ce-I tinea sub bici de calau
Insa-n urma doar, apoi, in placerea firii
Pe cei care n-au crezult I-a dat nimicirii
Si-a pastrat in lanturi reci, pusi in intuneric
Ingerii cei razvratiti, pentr-un vis himeric
Lanturi vesnice-i cuprind, spre-a lor judecata
Clipa zilei celei mari, iata, ii asteapta
Fiindca, vai, si-au parasit, starea, locuinta
Fiindca, vai, nu si-au pastrat vrednica fiinta
Si apoi, sa ne-amintim, crunta judecata
Focul vesnic ce-a cazut, cu blestem, deodata
Peste oamenii curvari, ce-mpanzeau Sodoma
In Gomora si-mprejur: i-a lovit aidoma!
Trupul altuia-au poftit, standu-ne-nainte
Ca o pilda-n rasarit, sub un foc fierbinte.
Oamenii acestia si-azi, fara nici un scrupul
Cad, tarati de-a lor visari, pangarindu-si trupul
Ei nesocotesc razand, stapaniri si locuri
Iar despre dregatorii spun numai batjocuri
Mihail cand se lupta, pe Satan sa-l doara,
De ce oare n-a-ndraznit judecati de-ocara?
Cand pe Moise il priveau, si-al lui trup de strainic,
(Fiecare isi gandea planul sau cel tainic)
“Domnul sa te mustre” doar, se-auzi in zare
Caci Cristos va judeca, in Ziua cea Mare!
Dimpotriva- acestia iar, se pierd in batjocuri
Strang cuvinte de-uscaturi, sa atate focuri
Nu cunosc despre ce spun, doar ce stiu din fire
Fiare fara minte-n camp, umblete-n orbire
Vai de ei! Caci au urmat calea lui Cain
Ucigand cu vorbe-n vant, blestemand hain
Aruncati in rataciri, ca-a lui Balaam
Din dorinta de castig, prinsa-n bacalam
Vai de ei… cum au pierit, toti, ca-ntr-o rascoala
Ca-a lui Core si-ai sai fii… pentru-a cata oara?
Niste stanci ascunse-n lunci, nu pentru zidire
Ce ospete vad in ce-s mese de iubire
Ospateaza plini de ei, goi de vreo rusine
Iata-I – stau chiar langa noi si se-ndoapa bine
Niste nori, de apa goi, fara scopul sfant
Tot manati de-aici acol’, de-orice fel de vant
Pomi frumosi, dar fara rod, in toamne tarzii
Dezradacinati si morti – si-azi si-n vesnicii.
Pentru ei Enoh, demult, vrednic prorocii:
“Iata Domnul a venit, cu-ai Sai zeci de mii,
Ca sa judece curat, impotriva lor
Sa le-ncredinteze drept plata faptelor
Fapte fara de onoare, vorbe-n vant, nelegiuite
Si cuvinte de orcara, impotriva Lui rostite”
Cartitori, nemultumiti, soarta nu si-o vreau
Dupa pofte se conduc, pe al vietii sleau
Vorbe trufase se-mping, multe, catre gura
Si-a slavi pentru castig e a lor cultura
Insa voi, dragii mei frati, sfintele cuvinte
Ce apostolii-au lasat va-aduceti aminte
Cum spuneau, ca-n viitor, in vremea din urma
Vor fi batjocoritori, strecurati in turma
Vor trai in pofta lor, nu dupa Cuvant
Tot nascand la dezbinari, fara Duhul Sfant
Insa voi, cei preaiubiti, cei din Dumnezeu
Pe credinta voastra-n sus, sa ziditi mereu
Si prin Duhul Bun si Sfant, plini de-avant si zel
Va rugati necontenit, toti uniti la fel
Tineti-va stransi legati, toti, nedespartiti
In iubirea ce in Crist, tainic o gasiti
Asteptand cu dor nespus harul lui Cristos
Indurarea vietii noi, implinind frumos
Iar pe cei ce se despart ‘nstrainati de voi
Sa-i mustrati, sa nu-i lasati vesnic in noroi
Cautati sa mantuiti pe-altii departati
Smulgandu-i din foc – ca-acol’ vor fi apasati
Iar la altii, plini de har, si cu tremur sfant
Sa aduceti mila-n dar, fara rau vesmant
Iar Aceluia ce-n veci, poate sa pazeasca
Viata noastra de caderi, sa o-nvredniceasca
Sa va faca sfinti, curati, fara vreo prihana
Ca sa va infatisati fara-a firii rana
Plini de bucurie, ‘ntregi, dupa lupra grea
Cand ajunge-veti deplin, sus in slava Sa,
Singurului Dumnezeu, Cel ce prin Cristos,
Ne-a dat mantuirea-n dar – vesnicul folos:
Fie-I maretie-n veci, ( Domnului iubit)
Fie-I slava ne-ncetat, (Celui Preamarit)
Maretie fie-I azi, ieri si-n veci, deplin
Stapanire in etern, si-n noi toti! Amin.
[03-05 Octombrie 2009, Hateg, in urma studierea cartii "Iuda"]
Iubirea noastra
Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!
Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.
Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preţ mai scump pentru-o mireasă.
Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veşnicie.
Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipeşte-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.
de Costache Ioanid
Asemanari – meditatie
Cum muntii isi uita
podoaba lor alba
Cand toamna aduna
belsugul ce-a fost
Asa ne vom trece
Uitandu-ne viata
Avand insa roada-i
Cu, sau fara rost…
Cum se-nalta ceata
spre ceruri, in aburi,
Cand soarele zilei
rasare frumos
Asa ne vom duce
lasand tot in spate,
Cand sus va apare
Maretul Cristos…
…
Si ce va ramane
din glia desarta,
Cand Tatal din ceruri
rosti-va usor:
“Opriti-va vremuri
Opriti-va ceasuri
Opriti-va toate
din mers si din zbor”?
Si ce te vei face
si ce Ii vei spune
Cand pumni-ti, tarana
Lasa-vor… si-s goi?
Ce lucruri din lume
Ce stari Ii vei duce…
Cand toate-s trecute
si toate sunt noi?
[intr-o dimineata, Septembrie 2009]
Fiind intr-o tabara, intr-o dimineata m-am trezit mai repede sa merg la rugaciune impreuna cu niste tineri, pe un deal. De acolo am vazut cu se ridicau aburi de pe iarba, la aparitia soarelui. M-am gandit atunci ca asa ne va atage la El, Domnul, la venirea Lui. Aceeasi imagine am vazut-o intr-o dimineata, Septembrie 2009, cand ma rugam singur intr-o camera, la noi acasa, meditand la Cuvantul Domnului. Fie aceste versuri o cercetare pentru fiecare, avand perspectiva intalnirii cu Domnul.
Nu esti infrant
Nu eşti învins!
Nu eşti învins cît timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!
Nu eşti înfrînt cît timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfînt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trîntit, dar nu înfrînt!
Nu eşti zdrobit cît ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!
Nu eşti departe pînă duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:
– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!
Nu rătăceşti cît timp ţii gîndul
şi inima la ce-ai primit:
– cînd inima ţi-e-n altă parte,
chiar stînd cu-ai tăi, eşti rătăcit!
Nu mori cînd inima-ncetează
– ci cînd de Cer ai ochii rupţi,
cînd nu mai arzi şi nu mai sîngeri,
cînd nu mai plîngi şi nu mai lupţi!
Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legămîntul pîn’ la jertfă
şi lupta pînă la sfîrşit!
