[1]
Sunt clipe-adesea de-ntristare
De dor si foc nemarginit
Cand singur ai ramas sub soare
Cand plangi strain si parasit.
[2]
Cei dragi inchid a lor portita
Si gandul lor e-n alte zari
In jur e galben de arsita,
Si alb de frig ‘n-a lumii stari.
[3]
Ci nu-s deplin in gand cu tine,
Si n-au o inima, cu-n dor,
Avand inalte stari divine
Sau alte planuri care mor.
[4]
Dar nu lasa in grele clipe
Pamantul rau sa ia avant
Ci-ntinde-n vant mai largi aripe
Si-n inima mai sfant un cant!
[5]
Ca-n lumea trecerii si-a mortii
Nimic nu-i hrana pentru noi
Ci, doar nevoi ce-si cauta sortii
In frig, in ceata, si in ploi.
[6]
Ci-n sus, privind mai ‘nalt ca cerul
Strabate stanca de granit
Sa fii tu vigilent, strajerul
Ce lumea asta n-a-ndragit.
[7]
In loc de ura, strange pace,
In loc de foc, aduna zel
Si-alina-apoi, pe cel ce zace
Cum a facut Preasfantul Miel
[8]
Caci dac-a fost candva in lume
Mai singur om, mai parasit,
A fost Isus – o, sfantu-i Nume
Ce-atat cat pot am indragit.
[scrisa in 2005]
