[1]
A fost o zi si-n ea o taina
Mai sus de gand si om se petrecu
Copii de sfinti, purtand o haina
Au spus ca Domnul sa ii ierte vru.
[2]
Iar, la sfarsit, cand vorba fu rostita,
Cand toata zarva lua sfarsit,
S-au strans cei dragi spre clipa mult dorita
Spre cei ce-atat de mult ei au iubit.
[3]
Venind pe rand le aduceau ofrande
Cu flori si zambet sa le dea cadou
Ca s-au intors din lume, din pacate,
Si astazi s-au nascut din nou.
[4]
La urma, parca dat in laturi
Cu ochii-n lacrimi a venit plapand,
Un om batran, cu-n zambet lin pe fata,
Din pacea sfanta ce avea in gand.
[5]
Au ras de el, uitandu-se cu ura
L-au judecat ai lumii oameni grei
Ca n-avea-n maini decat… caldura
Ca n-avea-n brate slava ei.
[6]
Si, dezvelindu-si simplu pieptul
De haina rupta, ca un miel,
Batranul, bland, pasind cu dreptul
Ca-n orice zi… se da pe el…
[poezie scrie in 2006, dupa participarea la un botez, cand parca traditia oamenilor de a da flori si cadouri a eclipsat ceea ce de fapt am sarbatorit; versuri care sa ne provoace sa ne gandim daca cu adevarat intelegem insemnatatea botezului si daca ne bucuram cu adevarat de adevaratele valori pe care le avem odata cu aceasta]
