Răscumpărătorul

Piciorul meu de pașii Tăi să se țină,

Pe căi de lumină sau bezne grobii.

Oriunde, de Tine, mă leg; pretutindeni,

Fără să Te văd, Te știu și mă știi.

 

Prieteni, din lume, în pas cu dușmanii,

Vin cete, în ceasuri amare, târzii,

S-arunce oprobiul, citind condamnarea,

Stând, siguri pe sine, pe negrele glii.

 

Nu-i nici o dovadă, nu-i nici un indiciu

Că mersul, alături, nu mi-am abătut,

C-am stat, cu credință,-n porunca divină,

Că,-n haina dreptății, nu m-am prefăcut.

 

Dar mă știe Domnul, Acela, ce-n vremuri,

Stă Rege puternic, Stăpân absolut,

Loviți, flamuri negre, loviți și voi, prieteni:

E numai țărână, e numai un lut.

 

Vă las – voia voastră, în crunta mânie,

Să dea răsplătire cum bine ar fi.

Plecatu-mi-am voia la vorba primită

Din gura Acelui ce mult m-a iubit.

 

Căci nu îmi e noapte veșmântul de-acuma,

Negrimea câinoasă ce doare c-o știi,

Mă doare când nu ești Tu lângă mine,

Când taci despre mine, când numai Tu știi.

 

Dar știu că acesta e planul de taină,

Și altele multe, de vrei, ai să faci,

Tu, numai Tu, știi ce vrei de la mine,

Când, unde, cât, de ce-alegi să taci.

 

De-aceea, prieteni, dușmani sau ce-mi sunteți:

Dreptatea, cum știți, cum vreți, arătați,

Mai da-ți-mi pedeapsa, mai umpleți paharul,

Tăceți, la nevoie, la greu-mi, strigați!

 

Eu, numai pe Domnul, îmi reazim ființa,

Pe-Acela ce Singur în bezne a stat,

Când oastea spurcată și-a lumii osândă,

I-au dat loc în iesle și spini de-mpărat.

 

Acela ce Martor îmi este în toate,

Acela ce, Singur, mă apăra-n plai,

Ce, luîndu-mi păcatul, mi-a dat alinare,

Prin răscumpărare, ducându-mă-n Rai.