[1]
In noaptea vremurilor veacuri
Pe marea framantata de firesc
Se lupta ucenicii greu cu valul
Avand in gand limanul cel ceresc.
[2]
Iar Preotul, Acel ce-nvins-a
Si firea, si pacatul asmodeu
E sus pe Munte… si se roaga
In mijlocire cand ni-e noua greu
[3]
Ca marea lumii sa nu-ntreaca vasul
Ca vantul sa nu bata-n ploi –
Prea mult pentru cei sfinti… sa cada
Ci, doar cat suntem vrednici noi.
[4]
Dar lupta nu-i pentru salvare
Si nu-i a-nvinge la apus
Ci, spre-a ramane in credinta
Pana veni-va si Isus.
[5]
Veghind in greu, din straja-n straja
In val si vant necontenit
Luptand sa tina barca-n fraie
Spre zori cand vine Cel Iubit…
[6]
Caci marea lumii e prea mare
Si vantul ei prea tare vant
Noi nu putem sa-nvingem singuri
Dar sa fim sfinti, ca Cel Preasfant!
[scrisa in 2005; Domnul nu se ruga pe munte sa poata ucenicii birui furtuna, ci se ruga pentru ei, pana va ajunge El acolo; doar El poate birui furtuna si noi trebuie sa fim constienti ca El vine iar, de aceea, sa fim sfinti, in toata purtarea noastra si sa nu ne lasam deznadajduiti de impresia singuratatii si de valurile lumii]